Structura generală a unui program C++
• un program C++ este constituit dintr-o succesiune de module, denumite funcţii
• una dintre aceste funcţii este funcţia principală, denumită main()
• main() este o funcţie specială, care trebuie să apară obligatoriu o singură dată în orice program C++
• execuţia oricărui program începe cu funcţia main()
• o funcţii este constituită din antet şi corp
• antetul funcţiei conţine numele funcţiei, tipul rezultatului pe care îl calculează funcţia şi o listă de parametri prin care funcţia comunică cu exteriorul ei, încadrată între paranteze rotunde
• corpul funcţiei conține declarații și instrucțiuni care specifică prelucrările realizate de funcția respectivă
• una dintre aceste funcţii este funcţia principală, denumită main()
• main() este o funcţie specială, care trebuie să apară obligatoriu o singură dată în orice program C++
• execuţia oricărui program începe cu funcţia main()
• o funcţii este constituită din antet şi corp
• antetul funcţiei conţine numele funcţiei, tipul rezultatului pe care îl calculează funcţia şi o listă de parametri prin care funcţia comunică cu exteriorul ei, încadrată între paranteze rotunde
• corpul funcţiei conține declarații și instrucțiuni care specifică prelucrările realizate de funcția respectivă
Realizarea unui program scris în C++ necesită parcurgerea a patru etape:
• editare – scrierea programului sursă, prin crearea unui fişier cu extensia cpp;
• compilare – se aduce în memoria internă programul sursă, se verifică erori şi se converteşte acest program în program obiect, având extensia obj;
• link-editare – se leagă programul obiect cu bibliotecile de sistem şi se transformă într-un program executabil având extensia exe;
• execuţie – se lansează în execuţie programul obiect: se efectuează citirea datelor, calculele şi scrierea rezultatelor, formându-se fişierul.
• compilare – se aduce în memoria internă programul sursă, se verifică erori şi se converteşte acest program în program obiect, având extensia obj;
• link-editare – se leagă programul obiect cu bibliotecile de sistem şi se transformă într-un program executabil având extensia exe;
• execuţie – se lansează în execuţie programul obiect: se efectuează citirea datelor, calculele şi scrierea rezultatelor, formându-se fişierul.
Forma funcţiei main
int main()
{ . . . . return 0; }
Instrucţiunea return este utilizată pentru a încheia execuţia unei funcţii şi a returna valoarea expresiei specificate în instrucţiunea return ca valoare a funcţiei.
{ . . . . return 0; }
Instrucţiunea return este utilizată pentru a încheia execuţia unei funcţii şi a returna valoarea expresiei specificate în instrucţiunea return ca valoare a funcţiei.
Elementele de limbaj
Limbajul C++ este caracterizat de:
• sintaxă – este formată din totalitatea regulilor de scriere corectă a programelor;
• semantică – reprezintă semnificaţia construcţiilor corecte din punct de vedere sintactic;
• vocabular – este format din totalitatea cuvintelor care pot fi folosite întrun program.
• sintaxă – este formată din totalitatea regulilor de scriere corectă a programelor;
• semantică – reprezintă semnificaţia construcţiilor corecte din punct de vedere sintactic;
• vocabular – este format din totalitatea cuvintelor care pot fi folosite întrun program.
Vocabularul limbajului C++
Vocabularul limbajului C++ este format din:
• setul de caractere;
• identificatori;
• cuvinte cheie;
• comentarii;
• separatori.
• setul de caractere;
• identificatori;
• cuvinte cheie;
• comentarii;
• separatori.
a. Setul de caractere
Setul de caractere utilizat pentru scrierea programelor C++ este setul de caractere al codului ASCII. Codul ASCII este format din:
• literele mari şi mici ale alfabetului latin (A-Z, a-z);
• cifrele sistemului de numeraţie zecimal (0-9);
• caracterele speciale (blank, +, *, %, =, {, !, #, etc.)
• literele mari şi mici ale alfabetului latin (A-Z, a-z);
• cifrele sistemului de numeraţie zecimal (0-9);
• caracterele speciale (blank, +, *, %, =, {, !, #, etc.)
b. Identificatori
Identificatorii (numele) au rolul de a denumi elemente ale programului precum constante, variabile, funcţii etc.
Identificatorii:
• reprezintă o secvenţă de litere, cifre şi _ (linia de subliniere) care trebuie să înceapă cu _ sau cu o literă;
• nu pot fi cuvinte cheie (rezervate) ale limbajului.
Identificatorii:
• reprezintă o secvenţă de litere, cifre şi _ (linia de subliniere) care trebuie să înceapă cu _ sau cu o literă;
• nu pot fi cuvinte cheie (rezervate) ale limbajului.
c. Cuvinte cheie (rezervate)
d. Comentari
Sunt texte care pot fi introduse in programul sursa, dar nu sunt luate in consideratie de compilator si deci nu au efect in timpul executarii programului. Comentariile sunt utile pentru o mai buna intelegere a programului.
In programele C++, se pot folosi doua feluri de comentarii:
a) comentarii care se pot extinde pe una sau mai multe linii si au forma
/* <comentariu> */
b) comentarii de sfarsit de linie, care incep cu simbolul // si continua pana la sfarsitul liniei respective, deci au forma
// <comentariu>
In programele C++, se pot folosi doua feluri de comentarii:
a) comentarii care se pot extinde pe una sau mai multe linii si au forma
/* <comentariu> */
b) comentarii de sfarsit de linie, care incep cu simbolul // si continua pana la sfarsitul liniei respective, deci au forma
// <comentariu>
e. Separatori
Separatorul este un caracter care delimiteaza unitatile sintactice sau le separa intre ele. In limbajul C++ se folosesc urmatorii separatori: spatiul, caracterul CR, sfarsit de linie sau caracterul punct si virgula ‘;’.
Tipuri simple de date (standard)
Prin date se înţelege, în general, tot ceea ce este prelucrat de un calculator. Fiecare dată are un anumit tip. Un tip de date defineşte:
• mulţimea valorilor pe care le pot lua datele de tipul respectiv;
• modul de reprezentare a acestora în memorie;
• operaţiile care se pot efectua cu datele respective.
Clasificarea tipurilor de date:
• tipuri de date predefinite - asociate cu un cuvânt cheie, utilizat în declaraţie;
• tipuri de date definite de utilizator.
Tipuri standard în C++:
• int şi long – pentru memorarea numerelor întregi;
•float şi double pentru memorarea numerelor reale;
• char – pentru memorarea caracterelor,char foloseste reprezentarea caracterului in codul ASCII;
• void – pentru tip neprecizat.
OBSERVATIE: CODUL ASCII este un sistem de codificare a caracterelor in care fiecare caracter este reprezentat de un numar.
Tipul void este un tip special, pentru care mulţimea valorilor este vidă.Acest tip se utilizează atunci când este necesar să specificăm absenţa oricărei valori. De exemplu, poate fi utilizat pentru a specifica tipul unei funcţii care nu returnează niciun rezultat.
Tipuri standard în C++. Domeniul de valori şi dimensiunea memoriei ocupate:
• mulţimea valorilor pe care le pot lua datele de tipul respectiv;
• modul de reprezentare a acestora în memorie;
• operaţiile care se pot efectua cu datele respective.
Clasificarea tipurilor de date:
• tipuri de date predefinite - asociate cu un cuvânt cheie, utilizat în declaraţie;
• tipuri de date definite de utilizator.
Tipuri standard în C++:
• int şi long – pentru memorarea numerelor întregi;
•float şi double pentru memorarea numerelor reale;
• char – pentru memorarea caracterelor,char foloseste reprezentarea caracterului in codul ASCII;
• void – pentru tip neprecizat.
OBSERVATIE: CODUL ASCII este un sistem de codificare a caracterelor in care fiecare caracter este reprezentat de un numar.
Tipul void este un tip special, pentru care mulţimea valorilor este vidă.Acest tip se utilizează atunci când este necesar să specificăm absenţa oricărei valori. De exemplu, poate fi utilizat pentru a specifica tipul unei funcţii care nu returnează niciun rezultat.
Tipuri standard în C++. Domeniul de valori şi dimensiunea memoriei ocupate:
Constante şi variabile
O categorie aparte de date o reprezintă constantele şi variabilele.
Constantele
• constanta are un tip şi o valoare fixă pe toată durata execuţiei programului care o conţine;
• tipul şi valoarea unei constante se definesc prin caracterele care compun constanta respectivă.
Constantele se clasifică astfel:
• numerice: - întregi - reale
• caracter
• şir de caractere
Declararea constantelor Sintaxa:
const [tip_dată] nume=valoare; unde:
• const este un cuvânt cheie care înseamnă definirea unei constante simbolice;
• tip_dată precizează tipul constante (poate lipsi);
• nume este identificatorul constantei;
• valoare este valoarea constantei.
Variabile
• nume asociat cu una sau mai multe locaţii de memorie;
• valoarea păstrată în aceste locaţii se poate modifica în cursul execuţiei programului;
• trebuie declarate – se specifică tipul şi numele.
Declararea variabilelor Sintaxa:
tip_dată nume; unde:
•tip_dată precizează tipul datei memorate în variabila de memorie;
• nume este identificatorul variabilei de memorie.
Constantele
• constanta are un tip şi o valoare fixă pe toată durata execuţiei programului care o conţine;
• tipul şi valoarea unei constante se definesc prin caracterele care compun constanta respectivă.
Constantele se clasifică astfel:
• numerice: - întregi - reale
• caracter
• şir de caractere
Declararea constantelor Sintaxa:
const [tip_dată] nume=valoare; unde:
• const este un cuvânt cheie care înseamnă definirea unei constante simbolice;
• tip_dată precizează tipul constante (poate lipsi);
• nume este identificatorul constantei;
• valoare este valoarea constantei.
Variabile
• nume asociat cu una sau mai multe locaţii de memorie;
• valoarea păstrată în aceste locaţii se poate modifica în cursul execuţiei programului;
• trebuie declarate – se specifică tipul şi numele.
Declararea variabilelor Sintaxa:
tip_dată nume; unde:
•tip_dată precizează tipul datei memorate în variabila de memorie;
• nume este identificatorul variabilei de memorie.
Operatori şi expresii
Operatori Operatorii sunt caractere speciale care indică operaţia care se efectuează în cadrul unui program.
Clasificarea operatorilor:
• operatori aritmetici;
• operatori relaţionali;
• operatori de egalitate;
• operatori de incrementare şi decrementare;
• operatori logici;
• operatori de atribuire;
• operatorul „ , ‟ (virgulă);
• operatorul de conversie explicită.
Clasificarea operatorilor:
• operatori aritmetici;
• operatori relaţionali;
• operatori de egalitate;
• operatori de incrementare şi decrementare;
• operatori logici;
• operatori de atribuire;
• operatorul „ , ‟ (virgulă);
• operatorul de conversie explicită.
a. Operatori aritmetici
• - minus (unar) – pentru semn
• + plus (unar) – pentru semn
• + (binar) – adunare
• - (binar) – scădere
• * (binar) – înmulţire
• / (binar) – împărţire întreagă
• % (binar) – restul împărţirii întregi
• + plus (unar) – pentru semn
• + (binar) – adunare
• - (binar) – scădere
• * (binar) – înmulţire
• / (binar) – împărţire întreagă
• % (binar) – restul împărţirii întregi
b. Operatori de comparaţie (relaţionali )
• < mai mic
• > mai mare
• <= mai mic sau egal
• >= mai mare sau egal
Rezultatul obţinut în cazul aplicării unuia dintre operatorii relaţionali este true sau false.
• > mai mare
• <= mai mic sau egal
• >= mai mare sau egal
Rezultatul obţinut în cazul aplicării unuia dintre operatorii relaţionali este true sau false.
c. Operatori de egalitate
• == egal
• != diferit
Rezultatul obţinut în cazul aplicării unuia dintre operatorii de egalitate este true sau false.
• != diferit
Rezultatul obţinut în cazul aplicării unuia dintre operatorii de egalitate este true sau false.
d. Operatori de incrementare şi decrementare
• ++ incrementare (adună 1)
• -- decrementare (scade 1)
• -- decrementare (scade 1)
e. Operatori logici
• && ŞI logic
• || SAU logic • ! negaţie Rezultatul obţinut în cazul aplicării unuia dintre operatorii logini este true sau false. |
|
f. Operatori de atribuire
• = egal
• *=
• /=
• %=
• +=
• -=
• *=
• /=
• %=
• +=
• -=
g. Operatorul ‘ , ’ (virgulă)
Separă mai multe expresii.
h. Operatorul de conversie explicită
Pentru ca un operand să intre în calcul convertit aşa cum ne dorim (nu implicit) înaintea operandului se trece tipul său.
Prioritatea operatorilor
Expresii
O expresie este alcătuită din unul sau mai mulţi operanzi legaţi între ei prin operatori. Operanzii pot fi constante, variabile sau funcţii. Operanzii reprezintă valorile care intră în calcul, iar operatorii desemnează operaţiile care se execută în cadrul expresiei.
expresie = operatori + operanzi
Tipul unei expresii reprezintă tipul valorii expresiei.
Expresiile se împart în două categorii:
• expresii aritmetice;
• expresii logice.
expresie = operatori + operanzi
Tipul unei expresii reprezintă tipul valorii expresiei.
Expresiile se împart în două categorii:
• expresii aritmetice;
• expresii logice.
a. Expresii aritmetice
• expresiile aritmetice sunt cele care efectuează operaţii aritmetice având ca rezultat un număr
• expresiile aritmetice sunt cele care efectuează operaţii aritmetice având ca rezultat un număr
b. Expresii logice
• o expresie logică descrie o condiţie
• valoarea unei expresii logice reprezintă valoarea de adevăr a expresiei aferente
• o condiţie poate fi falsă/false (valoarea 0) sau adevărată/true (o valoare diferită de 0)
• o expresie logică descrie o condiţie
• valoarea unei expresii logice reprezintă valoarea de adevăr a expresiei aferente
• o condiţie poate fi falsă/false (valoarea 0) sau adevărată/true (o valoare diferită de 0)
Operaţii de citire şi scriere
În limbajul C++ operaţiile de introducere şi extragere date se execută prin fluxurile de date.
Un flux de date (stream) reprezintă fluxul datelor de la sursă (de exemplu tastatură) la destinaţie (de exemplu ecranul monitorului). Prin fluxurile de date echipamentele periferice de intrare-ieşire sunt conectate la programul C++.
Fluxuri de date standard
1. flux de date de intrare (cin);
2. flux de date de ieşire (cout).
Pentru operaţiile de citire şi scriere se folosesc instrucţiunile expresie prin care se creează fluxurile de date, cu ajutorul operatorilor >> şi <<.
Un flux de date (stream) reprezintă fluxul datelor de la sursă (de exemplu tastatură) la destinaţie (de exemplu ecranul monitorului). Prin fluxurile de date echipamentele periferice de intrare-ieşire sunt conectate la programul C++.
Fluxuri de date standard
1. flux de date de intrare (cin);
2. flux de date de ieşire (cout).
Pentru operaţiile de citire şi scriere se folosesc instrucţiunile expresie prin care se creează fluxurile de date, cu ajutorul operatorilor >> şi <<.
a. Flux de date de intrare (cin)
• conectează tastatura la program
• execută operaţii de citire
• datele de intrare sunt furnizate programului
• datele sunt păstrate în variabile de memorie
• cin reprezintă tastatura
• operatorul de intrare >> înseamnă transmiterea unei valori de la tastatură
Sintaxa:
cin>>nume_var;
sau
cin>>nume_var1>>nume_var2 >> … >>nume_varn;
• execută operaţii de citire
• datele de intrare sunt furnizate programului
• datele sunt păstrate în variabile de memorie
• cin reprezintă tastatura
• operatorul de intrare >> înseamnă transmiterea unei valori de la tastatură
Sintaxa:
cin>>nume_var;
sau
cin>>nume_var1>>nume_var2 >> … >>nume_varn;
b. Flux de date de ieşire (cout)
• conectează monitorul la program
• execută operaţii de scriere
• datele de ieşire sunt furnizate de program
• datele sunt transmise către monitor
• cout reprezintă monitorul
• operatorul de ieşire << înseamnă transmiterea unei valori către monitor
Sintaxa:
cout<<nume_var|constantă;
sau
cout<<nume_var1|constantă1<< nume_var 2|constantă2<< … <<nume_varn|constantăn;
• execută operaţii de scriere
• datele de ieşire sunt furnizate de program
• datele sunt transmise către monitor
• cout reprezintă monitorul
• operatorul de ieşire << înseamnă transmiterea unei valori către monitor
Sintaxa:
cout<<nume_var|constantă;
sau
cout<<nume_var1|constantă1<< nume_var 2|constantă2<< … <<nume_varn|constantăn;
Funcţiile de sistem cin>> şi cout<< sunt definite în fişierele biblioteci ale limbajului C++. Informaţiile despre funcţiile de sistem (nume funcţiei, numărul şi tipul parametrilor, tipul rezultatului funcţiei) se numesc prototipul funcţiei. Prototipurile funcţiilor de sistem se găsesc în fişierele antet (header).
Pentru a putea folosi în program funcţiile de sistem se scrie în program directiva pentru procesor:
#include <isotream>
Pentru a putea folosi în program funcţiile de sistem se scrie în program directiva pentru procesor:
#include <isotream>
Instrucţiunile limbajului C++
Pentru a genera rezultatele dorite, un program trebuie să acţioneze asupra datelor într-un mod bine precizat. Descrierea acestor acţiuni se face cu ajutorul instrucţiunilor limbajului de programare.
Comenzile pe care programul le dă calculatorului, atunci când programul este rulat se numesc instrucţiuni.
Instrucţiunile limbajului C++ sunt:
• instrucţiunea expresie;
• instrucţiunea compusă;
• instrucţiunea if;
• instrucţiunea switch;
• instrucţiunea break;
• instrucţiunea while;
• instrucţiunea do while;
• instrucţiunea for.
Instrucţiunile limbajului C++ se împart în două categorii: • instrucţiuni simple; • instrucţiuni de control (structurate). Instrucţiunile simple nu conţin alte instrucţiuni (exp. instrucţiunea de atribuire). Instrucţiunile de control specifică ordinea în care se execută instrucţiunile programului, controlând fluxul de execuţie al programului.
Comenzile pe care programul le dă calculatorului, atunci când programul este rulat se numesc instrucţiuni.
Instrucţiunile limbajului C++ sunt:
• instrucţiunea expresie;
• instrucţiunea compusă;
• instrucţiunea if;
• instrucţiunea switch;
• instrucţiunea break;
• instrucţiunea while;
• instrucţiunea do while;
• instrucţiunea for.
Instrucţiunile limbajului C++ se împart în două categorii: • instrucţiuni simple; • instrucţiuni de control (structurate). Instrucţiunile simple nu conţin alte instrucţiuni (exp. instrucţiunea de atribuire). Instrucţiunile de control specifică ordinea în care se execută instrucţiunile programului, controlând fluxul de execuţie al programului.
a. Instrucţiunea expresie
Instrucţiunea expresie (de atribuire) este destinată atribuirii de valori variabilelor sau returnarea de valori în cazul funcţiilor.
Sintaxa:
expresie;
Efect:
• se evaluează expresia.
Se scrie caracterul “ ; ” după o expresie (de atribuire, apelul unei funcţii).
Sintaxa:
expresie;
Efect:
• se evaluează expresia.
Se scrie caracterul “ ; ” după o expresie (de atribuire, apelul unei funcţii).
b. Instrucţiunea compusă
Reprezintă o succesiune de declaraţii urmate de instrucţiuni, incluse între acolade.
Sintaxa:
{ declaraţii;
instrucţiuni;
}
Efect:
• se execută în ordine instrucţiunile specificate.
Sintaxa:
{ declaraţii;
instrucţiuni;
}
Efect:
• se execută în ordine instrucţiunile specificate.
c. Instrucţiunea if
Instrucţiunea decizională (condiţională) if realizează selectarea în vederea execuţiei a unei singure instrucţiuni din mai multe posibile.
Există două forme ale instrucţiunii decizionale if.
Forma 1
Sintaxa:
if(expresie logică)
instrucţiune1;
else
instrucţiune2;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică;
• pasul 2: dacă valoarea produsă de expresie logică este diferită de 0 (este adevărată) se execută instrucţiune1 , iar dacă valoarea produsă este 0 (este falsă) se execută instrucţiune2 .
Forma 2
Sintaxa:
if(expresie logică)
instrucţiune;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică;
• pasul 2: dacă valoarea produsă de expresie logică este diferită de 0 (este adevărată) se execută instrucţiune.
Există două forme ale instrucţiunii decizionale if.
Forma 1
Sintaxa:
if(expresie logică)
instrucţiune1;
else
instrucţiune2;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică;
• pasul 2: dacă valoarea produsă de expresie logică este diferită de 0 (este adevărată) se execută instrucţiune1 , iar dacă valoarea produsă este 0 (este falsă) se execută instrucţiune2 .
Forma 2
Sintaxa:
if(expresie logică)
instrucţiune;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică;
• pasul 2: dacă valoarea produsă de expresie logică este diferită de 0 (este adevărată) se execută instrucţiune.
d. Instrucţiunea switch
Instrucţiunea decizională switch realizează selectarea în vederea execuţiei a unei singure instrucţiuni din mai multe posibile.
Instrucţiunea switch este o generalizare a instrucţiunii decizionale if, putând fi înlocuită cu instrucţiuni decizionale if imbricate.
Sintaxa:
switch(expresie logică)
{
case c1: instrucţiune1;
break;
case c2: instrucţiune2;
break;
.................
case cn: instrucţiunen;
break;
[default: instrucţiunen+1;]
}
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică
• pasul 2: dacă aceasta produce o valoare egală cu cea produsă de ci , se execută instrucţiunei şi se încheie execuţia instrucţiunii switch, altfel se execută instrucţiunen+1 .
Instrucţiunea switch este o generalizare a instrucţiunii decizionale if, putând fi înlocuită cu instrucţiuni decizionale if imbricate.
Sintaxa:
switch(expresie logică)
{
case c1: instrucţiune1;
break;
case c2: instrucţiune2;
break;
.................
case cn: instrucţiunen;
break;
[default: instrucţiunen+1;]
}
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică
• pasul 2: dacă aceasta produce o valoare egală cu cea produsă de ci , se execută instrucţiunei şi se încheie execuţia instrucţiunii switch, altfel se execută instrucţiunen+1 .
e. Instrucţiunea break
Instrucţiunea break se foloseşte în instrucţiunea decizională switch sau în instrucţiunile repetitive.
Sintaxa:
break;
Efect:
• determină ieşirea necondiţionată din instrucţiunea în care apare (switch, while, do while sau for).
Sintaxa:
break;
Efect:
• determină ieşirea necondiţionată din instrucţiunea în care apare (switch, while, do while sau for).
f. Instrucţiunea while
Instrucţiunea repetitivă while specifică faptul că anumite instrucţiuni se execută de mai multe ori.
Instrucţiunea while este o instrucţiune repetitivă:
• cu test iniţial;
• cu număr necunoscut de paşi.
Sintaxa:
while(expresie logică)
instrucţiune;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică;
• pasul 2: dacă valoarea produsă de aceasta este adevărată (diferită de 0), se execută instrucţiune, apoi se trece la pasul 1, altfel (are valoarea 0) se trece la instrucţiunea următoare din program.
Instrucţiunea while este o instrucţiune repetitivă:
• cu test iniţial;
• cu număr necunoscut de paşi.
Sintaxa:
while(expresie logică)
instrucţiune;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie logică;
• pasul 2: dacă valoarea produsă de aceasta este adevărată (diferită de 0), se execută instrucţiune, apoi se trece la pasul 1, altfel (are valoarea 0) se trece la instrucţiunea următoare din program.
g. Instrucţiunea do while
Instrucţiunea repetitivă do while specifică faptul că anumite instrucţiuni se execută de mai multe ori.
Instrucţiunea do while este o instrucţiune repetitivă:
• cu test final;
• cu număr necunoscut de paşi.
Sintaxa:
do
instrucţiune;
while(expresie logică);
Efect:
• pasul 1: se execută instrucţiune;
• pasul 2: se evaluează expresie logică; dacă valoarea produsă de aceasta este 0, execuţia se încheie, altfel se trece la pasul 1.
Instrucţiunea do while este o instrucţiune repetitivă:
• cu test final;
• cu număr necunoscut de paşi.
Sintaxa:
do
instrucţiune;
while(expresie logică);
Efect:
• pasul 1: se execută instrucţiune;
• pasul 2: se evaluează expresie logică; dacă valoarea produsă de aceasta este 0, execuţia se încheie, altfel se trece la pasul 1.
h. Instrucţiunea for
Instrucţiunea repetitivă for specifică faptul că anumite instrucţiuni se execută de mai multe ori.
Instrucţiunea for este o instrucţiune repetitivă:
• cu număr cunoscut de paşi.
Sintaxa:
for(expresie1;expresie2;expresie3)
instrucţiune;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie1 ;
• pasul 2: se evaluează expresie2; dacă aceasta produce o valoare diferită de 0, se execută instrucţiune, apoi se trece la pasul 3, altfel instrucţiunea for se încheie;
• pasul 3: se evaluează expresie3 şi se revine la pasul 2.
Instrucţiunea for este o instrucţiune repetitivă:
• cu număr cunoscut de paşi.
Sintaxa:
for(expresie1;expresie2;expresie3)
instrucţiune;
Efect:
• pasul 1: se evaluează expresie1 ;
• pasul 2: se evaluează expresie2; dacă aceasta produce o valoare diferită de 0, se execută instrucţiune, apoi se trece la pasul 3, altfel instrucţiunea for se încheie;
• pasul 3: se evaluează expresie3 şi se revine la pasul 2.